Fizica » Problematizarea - metodă didactică de mare randament

lista de Articole de Fizică

 

 

 

 

Problematizarea - metodă activă de organizare a procesului educațional la lecțiile de fizică

 

PRELIMINARII

Actualmente curriculum-ul școlar al învățământului secundar-general este direcționat spre o nouă etapă de dezvoltare în termeni de competențe. Orientarea spre competențe presupune centrarea procesului educațional pe realizarea următoarele cerințe:

- pe achizițiile finale ale învățării;

- pe dimensiunile funcționale/ acţionale în formarea personalității elevului;

- pe definirea clară a ofertei școlii în raport cu interesele, aptitudinile elevului și așteptările societății.

Aceste cerințe raportate la disciplina fizica stimulează progresiv procesul de formare a competenței de cunoaștere științifică.

Procesul de cunoaștere la lecțiile de fizică poate fi considerat o continuă soluționare de probleme care presupun exersarea permanentă a operațiilor gândirii. Reieșind din specificul acestei discipline, care conține informații teoretice cu un grad sporit de abstractizare, devine absolut necesară formarea la elevi a cunoștințelor fundamentale datorită propriei activități intelectuale care ar asigura dezvoltarea capacităților superioare ale gândirii. Necesitatea actuală de formare a cunoștințelor nu trebuie să constituie un scop în sine, dar un mijloc activ de formare/dezvoltare a competențelor școlare la elevi.

Pentru ca un elev să-și formeze o anumită competență este nevoie ca el:

- să stăpânească un ansamblu de cunoștințe fundamentale în dependență de problema care va trebui rezolvată;

- să-și formeze deprinderi de a utiliza cunoștințele în situații concrete pentru a le înțelege, realizând astfel funcționalitatea lor;

- să rezolve diverse situații - problemă, conștientizând în așa mod funcționalitatea cunoștințelor într-o viziune proprie;

- să rezolve situații semnificative în diverse contexte care reprezintă anumite probleme complexe din viața cotidiană, manifestând comportamente/atitudini conform achizițiilor finale- competențe.

Astfel, rezultă că crearea și rezolvarea situațiilor - problemă ce aparțin domeniului de cunoaștere al fizicii, stimulează progresiv procesul de formare a competenței școlare, deoarece la baza situațiilor- problemă se află un conflict cognitiv generat de raportul dintre cunoscut și necunoscut. Acest conflict cognitiv generează contradicții, dificultăți și incertitudini care pot fi înlăturate numai datorită efortului de gândire și acțiune independentă depusă de elev pe parcursul rezolvării situațiilor - problemă.

În acest context, organizarea procesului educational bazat pe un sistem de situații - problemă care trebuie soluționate conduce la ideea că modernizarea predării - învățării în context formativ devine posibilă în măsura în care acestea recurg la tehnica problematizării.

Problematizarea intră ușor în combinație cu alte metode: analiză de caz, conversația, explicația, demonstrația, experimentul, modelarea, algoritmizarea. Combinând adecvat metodele învățământului problematizat i-am permis elevului să parcurgă drumul descoperirilor, mai bine zis să redescopere adevărurile științifice- oferind elevului satisfacția reușitei, întărind astfel motivația învățării.

I. REPERE  PSIHOPEDAGOGICE  ALE CONCEPTULUI   DE  PROBLEMATIZARE

1.1 Problematizarea: delimitări conceptuale

Problema ce o prezint, se referă la una din cerințele didacticii moderne, ce constă în extinderea câmpului de acțiune a metodelor de cunoaștere, astfel , încât acestea să se centreze pe activitatea intensă și independentă a celui ce cunoaște. În acest sens metodologiei didactice îi revine misiunea de a pune bazele unei învățări conștiente, raționale, inteligente, realizate la nivel superior de activitate intelectuală. [8,2].

Structurarea procesului de cunoaștere într-un sistem de probleme care trebuie soluționate conduce la ideea că modernizarea metodelor de instruire devine posibilă în măsura în care acestea recurg la tehnica problematizării. Dacă îmi pun întrebarea ,, Ce este problematizarea?''-- Ar fi corect să mă  refer inițial la definițiile din literatura didactică , cum ar fi: M. Bocoş  definește problematizarea, ca fiind un ansamblu de procedee și realități operaționale care impulsionează cunoașterea.[7] V. Bunescu  definește problematizarea ca  fiind , o cale de rezolvare a contradicțiilor în procesul cunoașterii”[8]  
Problematizarea plasează elevul în situația de a reflecta, a întreba și a se întreba, a căuta soluții și ale verifica experimental și logic, reprezentând pentru disciplina fizica o modalitate de cunoaștere a realității la un nivel al cunoașterii științifice. Esența  problematizării o constituie ,,problema'', conceperea ,constituirea și rezolvarea acesteia. Etimologia, termenului ,,problemă''   provine  din limba greacă ,,problema”, care semnifică ceva ce există în fața sinelui și împiedică avansarea sau  ceva care este pus în discuție și care devine astfel obiect de dezbatere. Definirea problemei are la bază existență unui conflict cognitiv generat de raportul dintre cunoscut și necunoscut, acest conflict generează contradicții, dificultăți, incertitudini care vor fi înlăturate datorită efortului de gândire și acțiune pe care elevul îl va depune pe parcursul rezolvării problemei.[7] O problemă mai reprezintă după cum menționează M. Minder ,, o situație  care pentru o persoană dată nu impune pur și simplu răspunsul, dar mai degrabă cere ca acesta să-l găsească prin propria sa activitate.[1]Specificul acestei metode constă în faptul că profesorul nu comunică pur și simplu cunoștințe de-a gata elaborate, ci dezvăluie elevilor săi ,, embriologia adevărurilor”; el îi pune într-o situație de cercetare a informațiilor necesare pentru a ieși din acea stare problematică, dramatică și urgentă, conducându-i înspre descoperire prin reflecție, spre construcția unor noi ,,structuri ale realului”La baza problematizării stă situația conflictuală care apare între necesitatea rezolvării unei probleme și experiența elevului, nesatisfăcătoare sub acest aspect și care nu-i permite, de aceea, să găsească soluția. Situația problematică crează, astfel, un fond aperceptiv favorabil receptării acelor cunoștințe care îl vor ajuta pe elev să depășească dificultățile care ar surveni și, prin aceasta, constituind o premisă deosebit de eficientă a  stocării informației.
         În procesul educațional  la fizică, asemenea contradicții neașteptate, surpinzătoare pot apărea între cunoștințele deja însușite și noile cunoștințe care nu se încadrează în limitele celor vechi; între cunoștințele vechi și noile fapte și fenomene pentru a căror înțelegere și explicare cunoștințele anterioare nu mai sunt suficiente; între tratarea teoretică și rezolvarea practică; între realitatea practică și teorie; între sesizarea particularului și nevoia de generalizare; între două sau mai multe teorii, concepții, idei sau ipoteze; între cunoștințele teoretice și propriile observații asupra realității; etc. Asemenea contradicții  sunt inerente dezvoltării cunoașterii individuale, marcând o trecere de la cunoștințe empirice spre cunoștințe științifice, o negare a vechilor adevăruri, ca urmare a  însușirii a noilor rezultate ale cercetării științifice, ale noilor aplicații . [4]
Ca tehnică , problematizarea își găsește utilizarea pretutindeni unde se poate crea situații- probleme care urmează a fi soluționate prin  cercetare și descoperirea unor noi adevăruri , a unor reguli și invenția unor soluții de ordin superior care devin parte integrantă a repertoriului individual de achiziții.
Se cunosc următoarele tipuri de problematizare: a) întrebări probleme;b) probleme;c) situaţii- problemă.Întrebarea problemă produce o stare conflictuală intelectuală relativ restrânsă ca dificultate sau complexitate, abordând, de regulă, o singură chestiune. Acest tip de problematizare se folosește la metodele de expunere orală.
Ele prezintă o dificultate de un anumit grad, mai mare sau mai mic, care nu permite răspunsuri reproductive. Elaborarea răspunsurilor corespunzătoare necesită reactualizarea selectivă a unor cunoștințe însușite anterior, stabilirea de noi corelații între ele și restructurarea lor în funcție de conținutul întrebărilor și sensul lor.C. Postelnicu consideră că problema reprezintă un obstacol cognitiv, o dificultate sau o situație contradictorie, teoretică sau practică, ce apare când informațiile și mijloacele psihologice (algoritmi, procedee, operații, priceperi etc) de care dispune elevul la un moment dat sunt insuficiente sau neadecvate pentru abordarea elementelor noi, necunoscute în găsirea soluției sau răspunsului.[3]I. Bontaș susține că problema este un tip de problematizare care produce un conflict intelectual mai complex și are anumite dificultăți de aflare, incluzând anumite elemente cunoscute, date și anumite elemente necunoscute, care se cer aflate sau rezolvate.[2]
Pe planul activității cognitive, de nivel abstract, simbolic, elevul este confruntat cu două categorii de probleme:
 I-  problemele decurg dintr-un complex de situații similare altora cunoscute anterior și care se cer aplicate, în același fel, în noul context.
II-  probleme ce pun în fața subiectului sarcini caracterizate printr-un dezacord-explicit sau implicit cu ceea ce știe el despre domeniul respectiv sau cu sistemul de referință dobândit până în momentul apariției problemei.
În activitatea exploratorie a elevilor, îndreptată spre rezolvarea problemei,  există patru momente fundamentale:
-perceperea problemei ca atare și a primilor indici orientativi pentru rezolvare;
-studierea aprofundată și restructurarea datelor problemei. Este vorba despre un moment de activitate independentă a elevului;
-căutarea soluțiilor posibile la problema pusă – analiza condițiilor, formularea ipotezelor și verificarea lor;
-obținerea rezultatului final și evaluarea acestuia pe baza confruntării/comparării diferitelor variante. Situația -problemă se definește drept tipul de problematizare care produce o stare conflictuală puternică și complexă, incluzând un sistem de probleme teoretice sau practice ce se cer rezolvate.C. Postelnicu reprezintă situația -problemă ca „o structură generativă de probleme”, un enunț verbal, o schemă sau un plan mintal de acțiune care cuprinde cel puțin o necunoscută și niște repere sau puncte de sprijin orientative pentru activitate în scopul descoperirii soluției.[3]
Situația -problemă reprezintă ansamblul contradictoriu, conflictual, ce rezultă din trăirea simultană a două realități: experiență anterioară și elementul de noutate și surpriză, necunoscutul cu care se confruntă elevul. Acest conflict conduce la căutare, la descoperire, la intuirea unor soluții noi.
 Situația- problemă reprezintă o sarcină oferită elevilor, cu caracter de noutate, pe care rezolvând-o în urma unei stări de tensiune psihică se însușesc cunoștințe noi.
Principalele caracteristici pentru a crea situații- problemă sunt :
caracterul lacunar, incomplet – constă în insuficiența datelor informative oferite;
existența unui anumit grad de nedeterminare, nespecificate în privința datelor conținute și a modalităților de rezolvare. O situație- problemă veritabilă este slab definită, cuprinde puține specificații și restricții, oferind mai multe variante de abordare, exploratorii și rezolutive.
caracter netransparent – nu permite anticiparea directă și imediată a unei modalități de rezolvare și, implicit, a unei soluții. Ambele rezultă în urma unor operații de transformare, combinare și restructurare a informațiilor de care dispune subiectul, acumulării de noi informații, verificării succesive a unor ipoteze și variante de rezolvare;
existența unui anumit grad de complexitate dependent de cantitatea datelor informative oferite de situația- problemă și de numărul variantelor posibile de abordare și rezolvare.
     O situație –problematica necesită existenta a minimum două variante rezolutive, egal posibile; creșterea numărului acestora o complică, amplifică gradul de complexitate. Este necesar de menționat condițiile în care diversele situații și întrebări folosite ca procedee în cadrul acestei metode pot dobândi caracter problematic:
- Când în gândirea elevilor apare un dezacord, o contradicție între cunoștințele lor  și cerința explicării și rezolvării unor probleme pe baza cunoștințelor științifice.
- Când elevilor li se prezintă probleme sau situații foarte apropiate ca structură dar cu semnificații distincte, pe care ei trebuie să le sesizeze, să le identifice.
- Formarea unei probleme cu mai multe căi de rezolvare, pe care elevii trebuie să le descopere singuri, prin eforturi proprii.
- Emiterea și verificarea de către elevi a unor  soluții diferite în legătură cu un anumit fapt sau fenomen precizat de profesor. Li se cere elevilor să analizeze critic fiecare ipoteză, să o argumenteze științific și să o verifice pe cale logică sau experimentală.[3]
  
 1.2 Problematizarea – factor motivațional  al învățării
Pe baza activității personale pot menționa că elementele ce mobilizează elevii să participe activ și conștient în procesul de predare, învățare, evaluare sunt:
motivarea ce  apare atunci când elevul conștientizează necesitatea procesului de învățare; atunci  când scopul este barat și soluționarea nu poate fi realizată prin mijloace obișnuite, ceea ce condiționează că elevul trebuie să învețe altele noi; credibilitatea adevărurilor și transparența lor ceea ce presupune că informația trebuie să fie descrisă într-un limbaj accesibil pentru analiză,să fie bazată pe date concrete ce pot fi demonstrate teoretic sau experimental; sporirea rezultatelor învățării – oferind potențialului individual șanse de reușită superioară bazată pe creativitate. Este important în perioada actuală ca tânăra generație să posede competențe de utilizare a tehnicii moderne. Faptul, că tehnica reprezintă în mare măsură fizica aplicată, conduce la ideea că stăpânirea acesteia este posibilă  ca rezultat a unui proces de studiere a fizicii bazat pe practică, eficient și flexibil. Pentru o învățare durabilă în studiul fizicii școlare se recomandă aplicarea  metodelor  de cunoaștere, astfel, încât acestea să se centreze pe activitatea intensă și independentă a elevului.Interesul veritabil nu depinde de nici una dintre motivațiile externe, ci se bazează pe o motivație internă, adică pe un mobil care activează trebuința și crează interesul direct asupra obiectivului pe care l-a definit profesorul, sau, în orice caz, pe o activitate a cărei realizare va duce indirect la obiectiv.Profesorul conștient de faptul că a explica un lucru altcuiva este cel mai bun mijloc de a-l împiedica pe acesta să-l găsească el însuși, își ia sarcina de a inventa situații care să-l oblige pe elev să-și însușească soluțiile cuvenite; elevul se vede constrâns să-și utilizeze propria inteligentă. Profesorul va urmări ca problema pusă să fie semnificativă pentru elevi, adică concretă și reprezentativă pentru sfera lor de preocupări. Dacă o problemă constituie un proiect de acțiune, ea va putea fi pusă întotdeauna sub o formă practică, adică raportată la satisfacerea trebuințelor vitale ale omului. Pentru a da sens problemei, profesorul e obligat să pună cunoștințele elevilor în relație cu trebuințele lui; să cunoască ce se dorește să se facă și de ce se dorește să se facă acest lucru. Motivația ia naștere atunci când scopul este barat, când elevul este în stare de tensiune: situația sa prezentă nu-l satisface și el va căuta s-o modifice pentru a o face mai satisfăcătoare. Această tensiune introduce un dezechilibru și  îl obligă pe elev la o ruptură cu reprezentările sale anterioare: situația nu poate fi rezolvată prin mijloacele obișnuite și el va trebui să învețe pentru aceasta altele noi.Starea de tensiune trebuie să provină dintr-o situație credibilă, ea nu poate fi o simplă problemă școlara, inventată artificial, ea trebuie să constituie o provocare, să facă din cunoștințele elevului  o enigmă care îi va crea dorința de a descoperi. A prezenta o situație enigmatică înseamnă întotdeauna a provoca o ruptură a înțelegerii și a apela la o rezolvare: se va ști mai mult datorită acesteia, competențele și capacitățile vor fi ameliorate, o dată ce soluția va fi determinată.
Situația -problemă este un context didactic în care profesorul va putea să recurgă la constrângeri și să mobilizeze resursele elevului în vederea atingerii obiectivelor definite în prealabil.Pedagogia situației -problemă este calea regală a învățării și după cum a arătat Clausse, ea mobilizează cele mai elevante funcții psihice:
„Lucrul mental, elaborarea , mobilizarea achizițiilor anterioare în vederea rezolvării unei probleme pot fi considerate drept încununarea, culmea și sinteza funcțiilor psihologice. Sub influența directoare , selectivă și stimulatoare a unei probleme , individul își exploatează cunoștințele, capacitățile psihomotorii, percepțiile, conceptele și puterea de înțelegere, pentru a ieși dintr-o dificultate. Procedând astfel, el trece dincolo de ceea ce este, formulează o nouă convingere, o opinie ori o îndoială. Pe scurt, soluționarea problemelor este procesul prin care omul descoperă noi moduri de a face față unei situații pentru care metodele stabilite, procedeele cunoscute se dovedesc a fi insuficiente și neadecvate.” [1.]

Bibliografie:

1. MILDER; M Didactica funcţională. Chişinău: Editura Cartier educaţional, 2000
2. BONTAŞ,I. Pedagogie. Bucureşti: All 1998.
3.   POSTELNICU C, Fundamente ale didacticii şcolare, Editura Aramis,  Bucureşti.
4.   CERGHIN I, Metode de învăţământ, Iaşi, Editura POLIROM.
5.   TEREJA E, Metodica generală de predare:FIZICA. Chişinău, Editura ARC.
6.   BONTAŞ,I. Pedagogie. Bucureşti: All 1998
7.   BOCOŞ, M. Metodele euristice în studiul chimiei. Cluj
8.   BOTGROS I:; FRANŢUZAN; L:  Pedagogia interactivă- condiţie de bază în     formarea competenţelor de cunoaştere ştiinţifica la liceeni. Revista Univers Pedagogic, 2006, nr.4(12), p36-39.
9. BOCOŞ, M.,CIOMOŞ,F. Didactica chimiei. Colecţia Didactică pentru toţi Cluj-Napoca: Ediţia Euro didactic, 2002.
10.  BOTGROS  I., FRANŢUZAN L., GORDIENCO A.,, Conceptul de problematizare şi semnificaţiile lui în procesul educaţional la fizică” În: Materialele Conferinţei ştiinţifice Internaţionale, 22-23 octombrie.2009, ,, Modernizarea standardelor şi curricula educaţionale- deschidere spre o personalitate integrală” Chişinău.2009, 
11. МАЛАФЕЕВ Р. И.,Проблемное обучение физике в средней школе. Москва, Просвещение,1993.
12.  MACEŞANU F, Fizica-probleme şi teste pentru gimnaziu, Bucureşti, Editura CORINT,
13.  MARINCIUC M, Fizica- culegere de probleme pentru cl.6-7,Chişinău, Editura ştiinţă.
14. MICLEA M. Psihologie cognitivă, Editura POLIROM, 2003
      15. NICOLA I., Tratat de pedagogie şcolară., Bucureşti. Editura ARAMIS,2006
16. Curriculum de liceu.- Recomandări practice pentru predare- învăţare -evaluare. Editura CARTIER, 2007.
17. Fizica . Astronomie. Curriculum pentru clasele a X-a – a XII-a. Ştiinţa, 2010.
18. Curriculum la fizică .pentru clasele VI-IX, Chişinău 2010.
19. BOTGROS I.,BOCANCEA V., CIUVAGA V., PĂGÎNU V.,Ghid de implementare a curriculumului modernizat pentru treapta liceală. Editura CARTIER,2010.
20. COLWELL PETER., Cheia succesului, Editura POLIROM, 2003.
21. DENNI RICHARD, Cum să te motivezi ca să cîştigi., editura POLIROM, 2005.


           

Înapoi - lista de Articole de Fizică
234x60
Advertising space
234x60
Advertising space