Fizica » Metode de învățământ

lista de Articole de Fizică

Metode de învățământ

Strategia didactica este un sistem complex și coerent de mijloace, metode și alte resurse educationale care vizează atingerea unor obiective.  Ocupa un loc central în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategica a profesorului.  Este conceputa ca un  scenariu didactic complex, în care sunt implicați actorii predării - învățării, condițiile realizării, obiectivele   și metodele vizate; -  prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și mai eficient pentru abordarea unei situații concrete de predare și învățare( astfel se pot preveni erorile, riscurile și evenimentele nedorite din activitatea didactica).
Componente ale strategiei didactice:
-sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității educationale,
-sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor   didactice,
-sistemul mijloacelor de învățământ, respectiv a resurselor utilizate,
-sistemul obiectivelor operaționale.

Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare și învățare. Strategia nu se confunda cu metoda .Metoda vizează o activitate de predare -învățare-evaluare. Strategia vizează procesul de instruire în ansamblu și nu o secvența de instruire.
Metode de învățământ  sunt acele cai prin care elevii ajung, în procesul de învățământ, sub coordonarea profesorilor, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea aptitudinilor specifice.
               1.Expunerea didactica consta din prezentarea verbala monologată a unui volum de informație, de către educator către educați, în concordanță cu prevederile programei și cu cerințele didactice ale comunicării
- poate îmbrăca mai multe variante:  povestirea, explicația ,  prelegerea școlară.
- are un rol important deoarece pe de o parte, scurtează timpul însușirii de către  ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de alta parte, ea constituie o ocazie permanentă pentru educator de a oferi educatului un model de ordonare, închegare, argumentare, sistematizare a informației din diverse domenii.

2. Conversația didactica consta în valorificarea didactica a întrebărilor și răspunsurilor.
A. Conversația euristica este concepută astfel încât sa conducă la “descoperirea" a ceva nou pentru elev,
consta în serii legate de întrebări și răspunsuri, la finele cărora sa rezulte, ca o concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învățării.
B. Conversația examinatoare are ca funcție principala constatarea nivelului la care se afla cunoștințele elevului la un moment dat. Se deosebește de cea euristica - nu mai este obligatorie constituirea în sisteme sau serii ale întrebărilor și răspunsurilor , dar trebuie sa tina cont de  calitățile întrebărilor și ale răspunsurilor.
          
             3. Metoda demonstrației este  metoda de predare - învățare, în cadrul căreia mesajul de transmis către elev se cuprinde într-un obiect concret sau acțiune concretă.
 a. Demonstrația cu obiecte
b. Demonstrația cu acțiuni
c. Demonstrația combinata  
e. Demonstrația cu mijloace tehnice

             4. Metoda observării consta în urmărirea sistematica de către elev a obiectelor și fenomenelor ce constituie conținutul învățării, în scopul surprinderii însușirilor semnificative ale acestora.
- presupune parcurgerea câtorva etape:-organizarea observării
                                                              -observarea propriu-zisa
                                                              - prelucrarea datelor culese
                                                              - valorificarea observării

5. Lucrul cu manualul e metoda de învățământ bazata pe citirea din manual și explicarea, în clasa, sub îndrumarea stricta a educatorului.
- are o desfășurare specifica, pornind de la lectura integrala, continuând cu analiza pe parți sau aspecte și încheind cu încercarea de redare a întregului și aplicațiile aferente.

6. Metoda exercițiului consta în executarea repetata și conștienta a unei acțiuni în vederea însușirii practice a unui model dat de acțiune .
-  nu se limitează doar la formarea deprinderilor, vizează în același timp consolidarea unor cunoștințe.
-  cerințe :
a. Elevul sa fie conștient de scopul exercițiului și sa înțeleagă bine modelul acțiunii de învățat.
b. Exercițiile sa respecte o anumita gradație de dificultate în aplicarea lor.
c. Exercițiile sa aibă ritm optim și durata optima.
d. Exersarea sa fie permanentă însoțita de evaluare.

7. Algoritmi zarea  e metoda de predare- învățare constând din utilizarea și valorificarea algoritmilor.
# elevul își însușește, pe calea algoritmizării, cunoștințele sau tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei cai deja stabilite, pe când în cadrul învățării de tip euristic însușirea are loc pe baza propriilor căutări.

8. Modelarea didactica e metodă de predare -învățare în cadrul căreia mesajul ce urmează transmis este cuprins într-un model(modelul reprezinta o reproducere simplificata a unui original, în asa fel încât sa fie pus în evidenta elementul care interesează)
- poate fi realizata prin mai multe procedee:
mărire sau reducere la scara a unor reproduceri similare (machete, mulaje)
abstractizare (redarea prin anumite formule numerice sau literale a unor serii întregi de obiecte, procese, acțiuni)
analogie (imaginarea unui obiect nou sau aparat, a căror funcționare sa fie conceputa prin comparație cu structura sau utilizarea altui obiect sau aparat existent, asemănător).

9. Studiul de caz e metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situație reala de viata, prin a cărei observare, înțelegere, interpretare, urmează sa realizeze un progres în cunoaștere
- etape ale studiului de caz:
a) alegerea cazului și conturarea principalelor elemente semnificative;
b) lansarea cazului, care poate avea loc în mai multe forme, intre care lansarea ca o situație problematica;
d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, intre care cele statistice;
 e) dezbatere asupra informației culese, care poate avea loc prin diverse metode
 f) stabilirea concluziilor și valorificarea proprie
-avantaje :
a) situarea elevului chiar în mijlocul realității concrete=> înțelegerea esenței adevărurilor , precum si aplicarea in contexte reale;
b) caracterul prin excelenta activ al metodei - toți elevii se pot angaja în rezolvarea cazului;
c) cultivă spiritul de responsabilitate în grup și capacitatea de inițiativă;
 d) favorizează socializarea elevului și capacitatea de colaborare.

12. Metodele de simulare (jocul de rol) e metoda activa de predare -învățare, bazata pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene.
                          - avantaje:
- activizează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, acțional , punându-i în situația de a interacționa;
- prin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de înțelegere și participare activa ;
- pune în evidenta modul corect sau incorect de comportare în anumite situații;
- este una din metodele eficiente de formare rapida și corecta a convingerilor, atitudinilor și comportamentelor.
- dezavantaje sau dificultăți legate de utilizarea metodei:
- este o metoda greu de aplicat (presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci și aptitudini regizorale și actoricești la conducătorul jocului)

11. Învățarea prin descoperire
         Aplicând metoda descoperirii profesorul își asumă responsabilitatea de a asigura  condițiile necesare ce vor permite elevului să desfășoare o activitate productivă.  Constantin Postelnicu, evidențiază următoarele  etape a învățării prin descoperire:
                  a)Descoperirea are ca punct de  plecare o situație problematică, o întrebare sau o problemă.
                 b)Selecționarea din sistemul cunoștințelor însușite a acelor informații care sunt absolut necesare pentru experimentarea și cercetarea independentă.
                c) Urmează activitatea intelectuală  în mod independent sau sub îndrumarea profesorului. În cadrul acestei etape în momentul extrem de important îl constituie descifrarea, înțelegerea relațiilor dintre date, fapte, fenomene, în general – dintre cunoscut și necunoscut și descoperirea principiului, procedeului sau regulii (algoritmului) de rezolvare.
                d)Controlul şi aprecierea de către profesor a adevărurilor (generalizărilor) descoperite de ei .(
        
        12 .Problematizarea
Problematizarea e una dintre cele mai apreciate metode moderne de învățământ, atât prin esență sa cât , mai ales prin rezultatele utilizării sale.
  Întrebarea problemă produce o stare conflictuală intelectuală relativ restrânsă ca dificultate sau complexitate, abordând, de regulă, o singură chestiune. Acest tip de problematizare se folosește la metodele de expunere orală.
Ele prezintă o dificultate de un anumit grad, mai mare sau mai mic, care nu permite răspunsuri reproductive. Elaborarea răspunsurilor corespunzătoare necesită reactualizarea selectivă a unor cunoștințe însușite anterior, stabilirea de noi corelații între ele și restructurarea lor în funcție de conținutul întrebărilor și sensul lor.
I. Bontaș susține că problema este un tip de problematizare care produce un conflict intelectual mai complex și are anumite dificultăți de aflare, incluzând anumite elemente cunoscute, date și anumite elemente necunoscute, care se cer aflate sau rezolvate.[2]
Pe planul activității cognitive, de nivel abstract, simbolic, elevul este confruntat cu două categorii de probleme:
 I-  problemele decurg dintr-un complex de situații similare altora cunoscute anterior și care se cer aplicate, în același fel, în noul context.
II-  probleme ce pun în fața subiectului sarcini caracterizate printr-un dezacord-explicit sau implicit cu ceea ce știe el despre domeniul respectiv sau cu sistemul de referință dobândit până în momentul apariției problemei.
În activitatea exploratorie a elevilor, îndreptată spre rezolvarea problemei,  există patru momente fundamentale:
-perceperea problemei ca atare și a primilor indici orientativi pentru rezolvare;
-studierea aprofundată și restructurarea datelor problemei. Este vorba despre un moment de activitate independentă a elevului;
-căutarea soluțiilor posibile la problema pusă – analiza condițiilor, formularea ipotezelor și verificarea lor;
-obținerea rezultatului final și evaluarea acestuia pe baza confruntării/comparării diferitelor variante.
  Situația -problemă se definește drept tipul de problematizare care produce o stare conflictuală puternică și complexă, incluzând un sistem de probleme teoretice sau practice ce se cer rezolvate.  Aplicând problematizarea în cadrul orelor de fizică, elevul este plasat în situația de a reflecta asupra problemei , de a întreba și de a se întreba, a căuta soluții logice şi de a le verifica experimental, reprezentând pentru procesul educațional o activitate didactică activă de cunoaștere a realității la nivelul științific respectiv.  Situațiile problemă pot fi clasificate în:-situația surprizei;situația conflictului;situația presupunerii;situația discordanței;situația nedeterminării;situația dezmințirii.
       Aplicând metoda problematizării în cadrul lecțiilor de fizică , apare riscul  ca numai un număr  redus de elevi să parcurgă calea rezolvării situațiilor- problemă în intervalul de timp programat. De aceia profesorul are funcția de îndrumător a elevului în  această activitate comună care are ca obiectiv de al învăța să rezolve o situație- problemă    
      Relația profesor-elev poate fi diversă în dependentă de complicitatea problemei  care se rezolvă:
1. Profesorul creează situația –problemă și tot el sugerează calea spre rezolvare și elevii rezolvă sub conducerea profesorului.
2. Profesorul creează situația- problemă, apoi oferă informații la etapa inițială, răspunde la întrebările elevilor pe parcursul rezolvării, evitând situația de blocaj.
3. Profesorul creează situația– problemă, oferă la etapa inițială unele informații, iar apoi elevii lucrează independent.
4. Profesorul creează situația- problemă, iar elevii independent o rezolvă.
            Construcția și emiterea tuturor soluțiilor se întemeiază pe activitatea  proprie a elevilor  ce corespunde unui act de „redescoperire” a adevărului. În final, elevii trebuie să reușească însușirea cerințelor noi, superioare celor precedente de a rezolva alte tipuri de situații- problemă noi.   
     Cele menționate mai sus, privind rezolvarea situațiilor -problemă, sunt binevenite pentru studiul fizicii la etapa gimnazială. Generalizându-le, la această etapă  putem evidenția două niveluri ale problematizării:
Profesorul formează și rezolvă o situație- problemă sau demonstrează cum a fost rezolvată aceasta în știință, adică prezintă un model de rezolvare a situației -problemă.
Profesorul crează situația -problemă și le rezolvă împreună cu elevii, formând deprinderi de a le rezolva.
      În ce privește aplicarea problematizării în studiul fizicii la etapa liceală se propune de asemenea două niveluri de rezolvare, anume:
Profesorul formulează împreună cu elevii situații- problemă și-i implică activ în căutarea independentă a soluției.
 Profesorul le propune elevilor să formuleze situații -problemă și să le rezolve de sine stătător.
          Aplicarea cu dibăcie a problematizării în cadrul lecțiilor de fizică asigura un progres rapid și de durată în cunoaștere fiind o metodă activ-interactivă de mare randament; intensifică procesul de căutare și de elaborare a soluției, fiind o învățare prin cercetare; oferă elevului satisfacția reușitei și-i formează  astfel interesul și motivația  învățării; dezvoltă  competența de  cunoaștere științifică, pregătindu-l pe elev pentru viață.




Înapoi - lista de Articole de Fizică
234x60
Advertising space
234x60
Advertising space