Fizica » Aparatul fotografic

lista de Articole de Fizică

Prima aplicatie practica a fost urmarirea eclipselor solare , iar prima mentiune despre asa numita Camera Obscura se gaseste în lucrarile unui carturar Ibn Al Haitan (956-1038).

Fizicianul si matematicianul Girolamo Cardano (1501-1576) propune folosirea unei lentile convexe, în camera obscura, astfel obtinând o imagine mai clara si mai luminoasa.

Urmeaza alte ameliorari cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune în 1568 acoperirea marginilor lentilei, lasând numai o gaura mica la mijloc-diafragma de azi- pentru a obtine imagini mai clare.

"Camera obscura" era o camera întunecoasa si imaginea putea fi vazuta numai de cei care se aflau în încapere. Cu timpul, mai ales pentru realizarea unor lucrari topografice, camera obscura devine din ce în ce mai mica, portabila, putând fi instalata într-un cort. În relatarea lui Sir Henry Wattson este descris cortul folosit de vestitul astronom german Johann Kepler(1571-1630) pentru a desena cu o mare precizie în toate detaliile un peisaj panoramic. Cu ajutorul unui telescop, imaginea este proiectata pe hârtie si Kep 424x2321e ler, ghemuit în cortul întunecos, o reproducea desenând toate formele. Apoi cortul era învârtit în jurul axului sau si operatia era reluata pâna când se completa turul de orizont.

Dar micsorarea si portabilitatea camerei obscure merg si mai departe. Kaspar Schott(1608-1666) publica în a sa "Magia optica"(1658), prima descriere a unei mici camere obscure formata din doua cutii, dintre care una putin mai mica putea sa culiseze în cealalta pentru obtinerea claritatii. Imaginea formata de un tub ajustabil care continea doua lentile convexe putea fi vazuta din exterior, printr-o gaura, astfel ca nu mai era nevoie ca cineva sa intre în camera obscura.

 

La mijlocul sec. al XVIII-lea "aparatul" era foarte raspândit si cunoscut. El avea aproape toate componentele esentiale: obiective din ce în ce mai evoluate si de diferite distante focale, oglinda montata la 45 de grade pentru reflex, posibilitatea de reglare a claritatii, geam mat din sticla fina pentru redarea cât mai acurata a imaginii. Nu mai era de facut decât un singur pas: permanentizarea imaginii, prinderea ei în capcana unor procese chimice.

Pâna în ziua în care se vor descoperii principii cu totul noi, aparatele vor avea la baza trei parti componente:

· deschidere prin care patrund razele de lumina,

· o cavitate întunecoasa-camera obscura propriu-zisa,

· o suprafata plana pe care se proiecteaza imaginea sau un sistem care face vizibila imaginea.

Constructiv, camera obscura este realizata din mate­rial plastic negru si este rigida cu corpul întregului aparat. Pentru micsorarea reflexelor interioare, camera obscura are niste striatiuni perpendiculare pe axa optica, ce dau un aspect de burduf de acordeon. Striatiu­nile sunt astfel alese încât reflexele sunt reduse la minim pentru tipul de material utilizat.

Fereastra de expunere sau cadrul de expunere adica spatiul dreptunghiular în care este asezat filmul, permite obtinerea unei imagini standard de 24X36 mm încadrîndu-se în normele uzuale.
Desi, prin modul în care este asezata, camera obscura este destul de bine protejata la agentii externi, este de dorit sa i se acorde o mare atentie, în sensul curateniei, astfel ca nici un corp strain sa nu patrunda în acest loc. Marii dusmani sunt praful si bucatelele de film ce se pot rupe din pelicula care, odata ajunse în camera obscura, pot sa se depuna pe filmul din cadru facând inu­tilizabile imagini poate irepetabile. În plus, aceste mur­darii se pot depune si pe ultima lentila a obiectivului, reducându-i performantele, sau, si mai rau, pot patrunde printre mecanismele aparatului, deteriorîndu-l.

Principiul de functionare al aparatului de fotografiat a fost descoperit de pe vremea artistului si inventatorului Leonardo da Vinci, care a aratat ca pentru a proiecta o imagine este suficient un mic orificiu prin care sa treaca lumina. Cu cât este mai mic orificiul, cu atât lumina este mai clara. Acest aparat simplu, numit "camera obscura", exista la inceputul secolului al XVII-lea. Mai mult a durat pâna s-a gasit un material fotosensibil pentru a inregistra imaginea respectiva. Aceasta problema a fost rezolvata abia în 1826 când Joseph Niepce a descoperit ca pentru a produce un bitum sensibil la lumina poate fi folosita clorura de argint.

Pentru a functiona, acest aparat foto, oricât de simplu, trebuie sa aiba urmatoarele parti componente:

- Corpul-O cutie perfect opaca în care sta filmul pentru a fi expus

-Obiectivul-Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film
-Diafragma-Un dispozitiv care controleaza câta lumina ajunge pe film
- Obturatorul-Un dispozitiv care controleaza cât timp este expus filmul la lumina
- Vizorul-Un dispozitiv folosit pentru a încadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film.
- Sistemul de transport-Un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului.

Înapoi - lista de Articole de Fizică
234x60
Advertising space
234x60
Advertising space