Principiile (legitățile ) didacticii 1. Principiul intuiției 2. Principiul legării teoriei de practică 3. Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor 4. Principiul sistematizării și continuității cunoștințelor 5 Principiul accesibilității cunoștințelor sau a respectării particularităților de vârsta 6. Principiul individualizării și diferențierii învățării 7. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor
1. Principiul intuiției - exprimă necesitatea studierii fenomenelor și proceselor prin intermediul simțurilor, care realizează cunoașterea senzorială a realității, ca punct de plecare și de ușurare a înțelegerii esențialului realității prin cunoașterea logică , rațională, contribuind la înfăptuirea unității dintre senzorial și rațional.
2. Principiul legării teoriei de practică exprimă necesitatea unirii strânse a actului de însușire a cunoștințelor teoretice cu componenta acțională, aplicativă adică de formare a priceperilor și deprinderilor practice. Reguli de aplicare: - dotarea la nivel a cabinetelor; - crearea condițiilor de lucru pentru elevi (disciplină de muncă, cooperare și răspundere personală); - activitățile practice să fie fundamentate pe teorie; - activitățile practice să aibă un caracter util( să conducă la o descoperire, la o demonstrare, producerea unor bunuri...; să conducă la formarea și dezvoltarea deprinderilor practice;)
3. Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor Acest principiu a fost elaborat ca un demers logic împotriva însușirii mecanice și pasive a cunoștințelor .Acest principiu exprimă necesitatea ca învățarea să fie un act de trecere a cunoștințelor prin ,,filtrul” gândirii şi prin eforturile proprii: ,, Fiecare trebuie să ajungă la adevăr, cu propria-i gîndire” Elementele ce mobilizează elevii să participe activ şi conștient în procesul de predare , învățare , evaluare sunt: Motivarea favorabilă ;-- ea apare atunci când scopul este barat, şi soluţionarea nu poate fi realizată prin mijloace obişnuite şi elevul trebuie să înveţe altele noi; cînd elevul conştientizează necesitatea procesului de învăţare. Credibilitatea adevărurilor şi transparenţa lor;-- informaţia trebuie să fie descrisă într-un limbaj accesibil pentru analiză, să fie bazată pe date concrete ce pot fi demonstrate teoretic sau experimental; Sporirea rezultatelor învăţării ;-- se realizează oferind potenţialului individual şanse de reuşită superioară bazată pe creativitate. Reguli de aplicare: - În procesul de predare – învăţare este necesar de făcut legătură între vechile şi noile cunoştinţe. De început procesul de predare punînd accentul pe faptul că fiecare elev va fi capabil să însuşască noul material cu uşurinţă dacă va fi atent , dacă se va gîndi critic la cele auzite şi văzute, încercînd pe baza cunoştinţelor deja acumulate să creeze concluzii, astfel rolul profesorului e de a completa cunoştinţele elevilor, de ai ajuta să cunoască mai mult. - Profesorul nu trebuie să nu le ,, dea totul de-a gata” elevilor. În momentul cînd profesorul consideră că elevii vor putea să descopere ei singuri adevărul pe baza raţionamentului sau a experimentului trebuie să le ofere această ocazie, astfel se va realiza şi satisfacţia învăţării. - Profesorul trebuie să demonstreze necesitatea cunoaşterii teoriei pentru folosirea ei în practică: la rezolvări de probleme, la îndeplinirea lucrărilor experimentale, pentru formarea convingerilor ştiinţifice. Tot o dată trebuie de evitat situaţia cînd elevul învaţă teoria pe de rost. - Profesorul organizează activitatea folosind diverse metode şi forme de activitate punînd accentul pe creativitate oferindu-le timpul necesar. - În procesul însuşirii cunoştinţelor teoretice şi practice elevilor să li se ofere ocazia elevilor să îndeplinească autoevaluarea.
4. Principiul sistematizării și continuității cunoștințelor- exprimă necesitatea ca materia de studiu să fie structurată în unități metodice, ordonată într-o succesiune logică, științifică care să formeze în final un sistem informațional. Reguli de aplicare: - secvențele de cunoștințe să aibă semnificații teoretice și practice, astfel în final să se poată determina sistemul de cunoștințe ( importanța cunoștințelor, volumul de cunoștințe, metode de utilizare a cunoștințelor în situații concrete) - învățarea să se facă ritmic; - sistematizarea cunoștințelor să conducă la ordonare și la autoevaluare.
5. Principiul accesibilității cunoștințelor sau a respectării particularităților de vîrstă- exprimă necesitatea ca materia de studiu să fie astfel transmisă încît să fie înțeleasă cu o anumită ușurință , corespunzător particularităților de vîrstă ale elevului. - respectarea adecvată a regulilor celorlalte principii didactice; - folosirea unor demersuri logice de predare- învățare( de la ușor la greu; de la particular la general;) asigurînd accesibilitatea continuă; - folosirea instrumentului logico- matematic; - asigurarea unui studiu ritmic, cu reactualizarea cunoștințelor esențiale, cu realizarea autoevaluării, controlului și evaluării.
6. Principiul individualizării și diferențierii învățării- exprimă necesitatea adaptării încărcăturii conținuturilor și a strategiilor la particularitățile psihofizice ale fiecărui elev. Individualizarea învățării exprimă necesitatea de a valorifica cît mai bine posibilitățile și eforturile individuale, atât în ceea ce privește persoanele înzestrate, cât și pe cele mai puțin înzestrate. Diferențierea învățării exprimă necesitatea de a adapta conținuturile și strategiile educaționale în funcție de particularitățile diferențiate , relativ comune unor grupe de persoane.
7. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor- exprimă necesitatea realizării unei finalități valoroase ale învățării : -cunoștințe esențiale și profunde, - capacități intelectuale , -eficiență ridicată în folosirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, - capacitate de autoinstruire, autocontrol și autoevaluare - responsabilitate personală și socială, - integrare socio-profesională cu randament sporit, cu spirit de competiție și creativitate.